Archive for the ‘Sfaturi PSI’ Category

Instalatii de pom cu riscuri pentru consumatori

December 4th, 2009 by admin

pomAtenţie la podoabele din pomul de Craciun.“Instalaţiile electrice de Crăciun comercializate pe piaţa UE prezintă riscuri serioase şi uneori fatale pentru consumatori”, ne arată concluzia Raportului UE privind siguranţa instalaţiilor electrice de Sărbători, care va fi prezentat miercuri, potrivit unui comunicat al CE.
În apropierea Sărbătorilor, multe magazine pun pe rafturi tot felul de ornamente pentru pom, majoritatea functioneaza la 200V. Neregulile au fst depistate atat la ornamentele facute in China si care au invadat piata dar si la cele din UE
De asemenea, CE precizează că în cadrul testelor a fost verificată siguranţa instalaţiilor de Crăciun, din toate categoriile.
Rezultatele acestui studiu arată că o proporţie mare de instalaţii electrice de Crăciun comercializate pe piaţa Uniunii Europene prezintă riscuri serioase şi uneori fatale pentru cei care le folosesc.
Comisia va publica miercuri rezultatele testelor privind siguranţa instalaţiilor electrice de Crăciun, realizate de cinci state membre, în perioada 2007-2009.
S-a testat siguranta instalatiilor de pom de toate categoriile.
Studiul a fost realizat de autorităţile de supraveghere a pieţei din Ungaria, Germania, Slovacia, Slovenia şi Olanda, pentru a identifica produsele periculoase de pe piaţa europeană sau pe cele care ar putea intra pe piaţă.

Cum stingeti focul din tigaia de la bucatarie! – VIDEO

November 23rd, 2009 by admin

Am primit acest text si filmulet pe e-mail. Consider ca este foarte util sa il popularizam.

Cititi textul si apoi urmãriti clipul video … Apoi trimiteti-l mai departe! … acest lucru ar putea salva o viatã!
Niciodata nu mi-am dat seama ca o cârpã de bucatarie umedã – (poate fi de orice marime daca acopera orice oala), ar putea stinge un incendiu într-o tigaie pe care o acopera!
Aceasta este un video dramatic (numai 30 secunde !!!!, foarte foarte scurt) despre cum trebuie stins un foc ce apare intr-o bucatarie.
… Uleiul dintr-o tigaie s-a aprins. …
Citeste textul introductiv si explicativ urmator, si apoi priveste scurtul clip (30sec.) …
Este un clip care ne deschide cu adevarat ochii!!!
Acesta demonstratie est facuta la o Scoala de Pompieri, cu o tigaie adanca pusa pe foc.
La sfarsitul clipului, un expert, instructor de pompieri, purtand un costum de protectie, si folosind o ceasca cu apa de 8 oz (circa 200 g), arunca apa pe focul produs de arderea grasimii, de la o distanta de circa 10 picioare (circa 3 m).
Incendiul rezultat, va va atrage si dumneavoastra atentia la fel ca si elevilor de la Scoala de Pompieri.

Apa aruncata, fiind mai grea dacat grasimea ce arde deja, se va duce in partea de jos a vasului incins, si se va incalzi si ea (apa), instantaneu (foc sus – grasimea incandescenta, foc jos de la aragaz). Aburul rezultat, (avand un volum mult mai mare decat apa lichida) are o forta exploziva uluitoare si arunca uleiul aprins in sus si in afara. In camp deschis, acesta ar deveni o « minge incandescenta » cu un diametru de circa 30 de picioare (circa 9 m), generand o explozie ce se asemana ca aspect cu o mica explozie nucleara. In interiorul limitat al unei bucatarii, « mingea de foc » loveste cu putere si distruge plafonul si intreaga incapere.
De asemenea, este interzis sa aruncati cu zahãr sau cu fãinã, peste grãsimea incandescenta. O singura astfel de ceascã aruncata, creeaza o explozie ce are puterea a douã dinamite.
Acest clip publicitar are un mesaj important —- priveste-l si nu uita ceea ce vezi !
Spune întreagii tale familii despre acest video sau si mai bine est sa l-il arati sau l-il trimiti.
acest lucru le-ar putea salva viaTa , la un momet dat!